10:26 Preşedintele Nicuşor Dan susţine că are informații despre reţeaua concepută pentru a-l susţine pe Călin Georgescu în alegerile prezidenţiale din toamna trecută.
10:24 Cele două rivale din Cluj-Napoca, CFR și Universitatea, fac parte din prima urnă valorică.
10:06 În total, în Park&Ride sunt prevăzute 863 locuri de parcare, din care 8 peroane pentru autobuze.
09:56 Neplata întreținerii la bloc poate avea consecințe serioase, până la ipotecarea apartamentelor restanțierilor, tocmai pentru a asigura recuperarea sumelor datorate.
09:34 Un cadru didactic în vârstă de 59 de ani a fost reținut de polițiști. Acesta ar fi agresat sexual o elevă în vârstă de 13 ani, chiar în timpul orelor de curs.
09:16 Pompierii clujeni au fost solicitați în dimineața de vineri, 26 septembrie, pe Autostrada Transilvania, sensul Turda-Gilău.
08:58 Vedetă de Champions League, Kurt Zouma, a fost adus de patronul din Gruia, Nelu Varga, cu surle și trâmbițe, iar valoarea lui era cotată cât 7 cluburi din Superluga. La doar câteva săptămâni de când a ajuns în Gruia, cota lui Zouma a luat-o în jos cu milioane de euro.
08:29 Trei tinere au fost violate și ucise brutal de un cartel de droguri, iar ororile pline de sadism au fost transmise în direct pe Instagram.
07:51 Premierul Ilie Bolojan a anunțat că spitalele scoase din Planul de Redresare și Reziliență al României vor fi finanțate prin Programul Operațional Sănătate.
07:21 Se rupe ”blestemul Bechtel” după 21 de ani? CNIR autorizează lucrările pe ultimii 20 de kilometri ai lotului Chiribiș – Biharia de pe Autostrada Transilvania, ordin de începere a lucrărilor cu data de 29 septembrie.
17:20, 25 Sep 2025 Iată ce vă rezervă astrele, în funcţie de zodie, pentru ziua de vineri, 26 septembrie 2025.
16:58, 25 Sep 2025 Cetățenii din Republica Moldova sunt așteptați la urne duminică, 28 septembrie 2025, să-și aleagă noii parlamentari.
16:49, 25 Sep 2025 Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, a încetat din viață, joi, la vârsta de 94 de ani.
16:46, 25 Sep 2025 Clubul din Gruia nu va putea opera în următoarele perioade de mercato.
16:44, 25 Sep 2025 Călătorii nu vor putea cumpăra bilete online pentru tren.
16:43, 25 Sep 2025 Imagini inedinte din vechiul Cluj: anii '70.
16:00, 25 Sep 2025 Oficialul clubului clujean, Marius Bilșaco, a analizat situația "feroviarilor" în clasamentul Superligii.
15:51, 25 Sep 2025 Deputatul PNL de Cluj, Ovidiu Cîmpean, susține că România își recâștigă credibilitatea în fața partenerilor internaționali prin fapte concrete, nu prin declarații politice.
15:46, 25 Sep 2025 Primăria comunei Apahida face angajări.